A murit Melania Ursu. Actrița Teatrului Național din Cluj avea 75 de ani

A murit Melania Ursu. Actrița Teatrului Național din Cluj avea 75 de ani

Potrivit unui comunicat de presă transmis, marți, de Teatrul Național din Cluj-Napoca, actrița Melania Ursu a încetat din viață luni.

„Ne-a părăsit fulgerător la început de an actrița Melania Ursu (16 iunie 1940 – 11 ianuarie 2016). Absolventă a Institului de Artă Teatrală și Cinematografică «I.L. Caragiale» din București, promoția 1961, clasa regizorului profesor Moni Ghelerter, Melania Ursu a făcut parte dintr-o generație de aur, fiind colegă cu marii artiști Marin Moraru și Gheorghe Dinică. Cariera și viața ei de după absolvire s-a confundat, mai bine de o jumătate de veac, cu scena și viața Naționalului clujean, pe care a onorat-o cu nu mai puțin de optzeci de roluri. Talentul ei s-a făcut remarcat de la primele apariții”, se arată în comunicat.

Reprezentanții Teatrului Național din Cluj-Napoca au arătat că actrița, care a murit în urma unor probleme de sănătate, a fost „o personalitate teatrală vie, ardentă, cu multiple fațete”.

„A fost hărăzită în aceeași măsură pentru tragedie, dramă și comedie. A avut șansa marilor întâlniri. A jucat sub îndrumarea unor regizori importanți ca Ion Olteanu, Alexa Visarion, Mihai Măniuțiu, Victor Ioan Frunză, dar în primul rând fastă i-a fost întâlnirea în anii formării cu regizorul Vlad Mugur, directorul de atunci al Naționalului. Memorabilă a rămas creația ei în «Corifeea din Ifigenia în Aulis». Vigoarea înfățișării sale, marea capacitate de emoție, ușurința cu care impresiona, într-un cuvânt libertatea ei de expresie crea în fiecare reprezentație magia proprie spectacolului de teatru, ce trece pe nesimțite de pe scenă în sufletul spectatorului vrăjit”, se arată în comunicatul Teatrului Național.

Pe lângă teatru, Melania Ursu a jucat și în filme, interpretând rolurile doamna Chiajna în „Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu”, regia Malvina Urșianu, Pelaghia Roșu în „Munți în flăcări”, regia Mircea Moldovan, Vica în „Pădureanca” și „Flăcări pe comori”, ambele în regia lui Nicolae Mărgineanu, Ana în „Iarba verde de acasă”, regia Stere Gulea, Irina în „Mere roșii”, regia Alexandru Tatos.

„O altă latură a talentului ei s-a afirmat în cea de pedagog, motiv pentru care o scurtă perioadă a părăsit Clujul pentru Institutul de Teatru de la Târgu Mureș. A revenit la Cluj și în anii ’90 a făcut parte din primii profesori care au predat la reînființata Facultate de Teatru. A fost un profesor exigent, în același timp dedicat și atent, pentru generații de actori, pe care i-a format la Cluj sau Târgu Mureș și pe care i-a urmărit și încurajat și după terminarea studiilor”, au precizat reprezentanții teatrului clujean.

De-a lungul carierei, Melania Ursu a fost distinsă cu numeroase premii, precum Premiul revistei Teatrul pentru rolurile din „Opinia publică” de Aurel Baranga și „Un vis în noaptea miezului de vară” de W. Shakespeare (1970), Premiul de interpretare feminină pentru rolul din „Pasărea Shakespeare” de D. R. Popescu la Festivalul de Artă Teatrală, Iași (1975), Premiul de interpretare feminină pentru rol secundar doamna Chiajna în filmul „Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu” (1979), Premiul I de interpretare pentru rolul Ea din „Cerul înstelat deasupra noastră” de Ecaterina Oproiu, la Festivalul Național de Teatru „Cântarea României” (1985).

„La Galele UNITER 2012, a primit cea mai înaltă recunoaștere a breslei actoricești: Premiul pentru întreaga activitate. A fost distinsă cu Medalia Meritul Cultural clasa I (1967); Ordinul Meritul Cultural clasa IV (1969), Ordinul Național Pentru Merit, în grad de Cavaler (2002)”, se mai arată în comunicatul Teatrului Național.

Înmormântarea Melaniei Ursu va avea loc, joi, la ora 14.00, în Cimitirul Central din Cluj-Napoca, iar corpul neînsuflețit al acesteia va fi depus, joi, între orele 10.00 și 13.30, în foierul Teatrului Național.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Criminalul de 16 ani din Crângași avea porecla "Beleaua" și era în atenția poliției. Ce...
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după...
Mihai Albu, noi detalii ÎNFIORĂTOARE despre lupta cu cancerul de prostată: „A fost o operație...
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
Cum se modifică alocațiile pentru copii! Schimbări importante în lege
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
NOILE REGULI pentru cei care au centrale termice de APARTAMENT. Ordinul de la UE a...
Război total între Antena 1 și Pro TV. Chefii plecați au detonat bomba
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Iată ce se întâmplă în creierul tău dacă îți place să citești ficțiune
×